Clean Eating Concept

Iulia Hădărean, nutriționist-dietetician

Conceptul de clean eating presupune alegerea alimentelor cu un grad mai mic de procesare în detrimentul celor care au fost supuse mai multor procese. Astfel, încercăm să folosim alimente cât mai brute în meniurile de la HealthU (legume, fructe, cereale, carne, lactate, ouă, leguminoase), iar ca și procese de gătire folosim doar ceea ce păstrează cât mai bine calitatea nutrienților, și anume: fierbere, gătit la aburi sau cuptor, fără prăjeli în ulei.

 

Suntem deosebit de atenți la adaosul de ulei din preparate, pe care îl menținem la un nivel minim. Mâncarea poate fi savuroasă și fără adaos de ulei și cu siguranță mult mai sănătoasă!

Știm că alimentația tradițională din țara noastră a presupus tot timpul folosirea unor cantități mari de grăsimi, dar acest lucru a fost valabil pentru perioadele în care exista o activitate fizică mult mai crescută decât acum. În zilele noastre, prin faptul că suntem mult mai sedentari, ar trebui să ne preocupe și aportul de grăsimi din alimentația noastră.

Prin faptul că grăsimile au cele mai multe calorii (9 calorii / g), un aport crescut de calorii și un nivel scăzut de activitate fizică vor duce automat la creștere în greutate și la diferite patologii asociate: hipercolesterolemii, hipetrigliceridemii, hipertensiune arterială, alte patologii cardiace, valori glicemice modificate etc.

 

Micronutrienții sunt de asemenea importanți, avem nevoie de ei în cantitate mai mică (de aici și numele – MICRO), fiind aduși prin aport extern în alimentația noastră. Ei sunt reprezentați de vitamine și minerale regăsindu-se și în meniurile HealthU în proporții optime.

Legumele și fructele ne oferă o sursă bogată de vitamina A, vitamina C, vitamina E, vitamina K, fosfor, potasiu etc.

Cerealele ne oferă vitamine din complexul B (B1, B2, B3 etc.)

Carnea, ouăle și lactatele ne oferă vitamina B12, vitamina D, calciu, magneziu, fosfor etc.

Meniurile flexitariene

 

Sunt defapt o abordare diferită de ”diete”, prin care se încurajează consumul mai crescut de alimente de origine vegetală.

Reprezintă o abordare ”flexibilă” a meniului vegetarian, cu posibilitatea consumării de carne ocazional. Nu există reguli exacte, dar se încurajează aproximativ 2 porții de carne pe săptămână, carne albă, în special pui, curcan, pește sau fructe de mare.

Este mai permisiv și flexibil decât alimentația vegană, în felul acesta având un aport mai crescut de proteine, fier și calciu. Dacă îți dorești să adaugi mai multe alimente vegetale în alimentația ta, dar nu dorești să eilimini complet carnea, meniul flexitarian poate fi excelent pentru tine.

Câteva beneficii clare ale meniului flexitarian: persoanele care mănâncă mai multe mese pe bază de plante tind să aibă o tensiune arterială mai bună, să aibă un risc mai mic de diabet și să-și atingă necesarul zilnic de fibre, precum și să aibă o greutate mult mai ușor de atins. Apropo de greutate – am stabilit acest plan la 1.200 sau 1.800 de calorii pe zi, care este un nivel de calorii prin care majoritatea oamenilor vor pierde în greutate.

În plus, nu recomandăm niciodată o alimentație cu mai puține calorii, din cauză că nu sunt sustenabile pe termen lung și pot cauza carențe din diferite vitamine și minerale, ceea ce poate avea un efect negativ pe termen lung.

Meniurile Urban Taste

 

Meniul Urban taste este un meniu echilibrat, gândit să îmbine atât preparatele cu care suntem deja obișnuiți, cât și cele pe care le vom descoperi de acum încolo împreună.

Focusul este pe diversitate, nu vei întâlni două mese la fel.

Este bogat în vitamine, minerale și fibre prin faptul că se folosesc în fiecare zi legume, fructe, cereale și leguminoase. Conține și proporții optime de proteine de origine animală și vegetală, precum și grăsimi sănătoase în proporții echilibrate.

Punctul forte îl reprezintă gustările, pentru că în orice meniul echilibrat, chiar și cel de scădere în greutate se pot include cu succes gustări sănătoase, cu un conținut scăzut de calorii care să ne ofere o stare de bine (ex. mere coapte cu nuci și mere, tartă cu afine, edamame cu sare de mare, budincă de chia, brioșă etc.)

Meniurile Nest

 

Meniul Nest ne scoate puțin din zona de confort, cu preparate gândite astfel încât să ne treacă printr-o varietate de arome. Te-ai gândit vreodată că ai putea mânca un porridge sărat cu ciuperci, spanac și edamame? Dar calamari cu hummus?

Și toate aceste preparate echilibrate nutrițional?

Vei avea cantități optime de carbohidrași, proteine și grăsimi, dar și fibre, vitamine și minerale.

Clean eating concept începe cu acceptarea ta de a-l încerca și se încheie cu atingerea obiectivului tău legat de siluetă, sănătate și bucuria de a încerca în fiecare zi altceva, pentru că HealthU is something else.