Cum diferențiem foamea de poftă?

Câți dintre noi refuzăm să adoptăm un stil de viață sănătos și echilibrat doar pentru că ne este teamă de senzația de foame pe care  NOI CREDEM că o vom avea. Am întalnit atât de multe persoane care susțin faptul că, dacă încearcă să mănânce sănătos, le este foame și nu pot face diferența dintre această senzație și cea de poftă.

Foamea este considerată principalul dușman pentru persoanele care doresc să slăbească. De cele mai multe ori, foamea este confundată cu pofta. Foamea este o senzație fizică, o senzație care pornește de la stomac, în timp ce pofta este în strânsă legătură cu psihicul și emoțiile.

Majoritatea oamenilor se confruntă cu psihicul și cu emoțiile lor, ajungând să își dorească să mănânce mult, consistent, chiar și atunci când din punct de vedere fiziologic stomacul este plin. 

Alimentele pe care le consumam au mai multe atribute. Hrana aduce energie și nutrienți, acționează pe plan psihologic și emoțional și, nu în ultimul rând, administrează instinctul de supraviețuire (moștenit încă din preistorie).

Mulți oameni își imaginează că nu o să reușească să slabească decât cu sacrificii enorme: să renunți la alimentele care îți fac plăcere să le consumi, să te izolezi de prieteni, să nu mai mergi la evenimente unde ar putea să apară tentații culinare, să îți ei adio de la dulciuri și băutură. Toate aceste concepte sunt greșite. Cu o alimentație echilibrată și diversificată scăderea în greutate va fi ușoară.

Hmm...interesant nu-i așa? Abonează-te la newsletter pentru mai multe articole!

Cum poți să combați POFTA?

– Nu te duce niciodată înfomentat la cumpărături.
Dacă o vei face vei avea tendința să cumperi foarte multe alimente nesătoase. Este indicat să mergi la cumpărături cu o listă strictă.

– Dacă nu ai acasă alimente nesănătoase, nu le vei consuma.
Cel mai indicat este să nu cumperi alimtele nesătoase, astfel nu o să ai tendința să le mănânci.

– Când simți nevoia de o gustare apelează la un fruct.
Poți opta și pentru legume sau un pumn de nuci, alune, caju, sau seminte decojite. Poți totodată, să optezi și pentru alimente răcoroase precum: chefir, sana, iaurt grecesc, lapte.

– În perioadele când esti acasă și nu ai nimic de făcut, pentru a evita “ciugulitul” poți să:
mergi la teatru, să te uiti la un film, să ieși cu prietenii, să citești, să asculți muzică, să îți reorganizezi lucrurile prin casă, etc. Astfel, iți vei ține mintea ocupată.

– Fă sport.
În acest caz, organismul produce endorfine (hormonul fericirii și al echilibrului psihologic) care scad pofta de mâncare. Totodată, cantitatea de alimete trebuie raportată la intensitatea, durata și frecvența activitâții fizice.

– Bea apă suficientă.
La nivelul creierului, centru foamei și centru setei, sunt apropiați unul de altu. Așadar, de multe ori poate vom simți senzația de foame, când de fapt vom avea senzația de sete, iar creierul nostru nu o poate identifica.

– Mănâncă mai multe legume la mesele principale.
Bogate în fibre, legumele  măresc senzația de sațietate și scad pofta de a ronțăi în continuu. Chiar și când te afli în fata unui meniu apetisant, este greu să manânci în exces daca deja ai stomacul plin.

– Mănâncă la ore fixe.
Multe persoane greșesc prin simplul fapt că: deși susțin că nu mănâncă mult cantitativ, ajung să mănânce foarte des. Acest obicei pare mai mult să fie ciugulit, decât aducerea aportului corespunzător de nutrienți pentru organismul nostru.

Un rol important în distingerea acestor două fenomene fiziologice, îl are psihicul nostru. Deseori, ajungem să avem probleme cu greutatea în momentele stresante ale vieții noastre. Aceste dezechilibre ale kilogramelor, apar în momentul în care metabolismul nostru fie încetinește, fie accelerează datorită perioadei stresante prin care trecem.

O discuție cu o persoană de specialitate și o colaborare bună între un psihoterapeut și un nutriționist vă vor ajuta să echilibrați atât mintea, cât și organismul dumneavoastră și implicit kilogramele corpului dumneavoastră.

Sănătatea se câștigă progresiv. Începe cu nutriția!

O reducere de “Bine ai venit” în comunitatea HealthU

Abonează-te la newsletter și primești 15% reducere la prima comandă pe site-ul nostru. 

Codul de reducere este valabil la prima comandă, urmând ca imediat ce ești parte din comunitatea HealthU să primești alte facilități unice și personalizate.
Codul nu poate fi cumulat în cazul în care sunt active alte promoții sau campanii de reduceri în coș.
Pentru a beneficia de reducere, codul trebuie introdus la finalizarea comenzi.
Prin transmiterea datelor esti de acord cu politica de confidentialitate